Daniela Panioglu și Alina Guluțanu, judecătoarele care l-au condamnat pe fostul șef al CNAS Lucian Duță, au fost excluse din magistratură

Daniela Panioglu și Alina Guluțanu, judecătoarele care l-au condamnat pe fostul șef al CNAS Lucian Duță, au fost excluse din magistratură
Publicat: 15/12/2022, 21:14
Actualizat: 15/12/2022, 21:19

Secția pentru judecători din CSM a decis, joi, excluderrea din magistratură a judecătoarelor Daniela Panioglu și Alina Guluțanu, care l-au condamnat pe fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, la 6 ani închisoare cu executare. Daniela Panioglu a făcut parte, de asemenea, din completul care l-a condamnat definitiv pe fostul edil al Capitalei, Sorin Oprescu.

Cele două judecătoare sunt acuzate, printre altele, că ”au stabilit săvârșirea de către terțe persoane (procurori) a unor infracțiuni, într-o cauză care nu-i privea pe aceștia”.

Decizia CSM poate fi atacată în instanță, însă până la soluționarea cauzei cele două judecătoare sunt suspendate din profesie și nu mai pot intra în sala de judecată.

”Având în vedere interesul manifestat de mass media și pentru corecta informare a opiniei publice, Secția pentru judecători în materie disciplinară aduce la cunoștință că în ședința de astăzi a hotărât excluderea din magistratură a doamnelor judecător PANIOGLU DANIELA și GULUȚANU ALINA – NADIA, din cadrul Curții de Apel București, ca urmare a săvârșirii de către acestea a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I (3 fapte), art. 99 lit. h) teza I (o faptă – multiple acte materiale), art. 99 lit. o) (o faptă) art. 99 lit. r) (câte o faptă – multiple acte materiale) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, reținând, în esență, că:

Au dispus arestarea preventivă a unei persoane, în afara unui cadru prescris de lege, pe parcursul deliberării asupra fondului cauzei în apel și atribuind caracter de indiciu exclusiv sesizării persoanei vătămate, a cărei solicitare viza doar urgentarea pronunțării unei hotărâri definitive, pronunțare care fusese amânată pe o durată de 3 luni de la data dezbaterilor;

Cu ocazia soluționării unei cereri de recuzare, au invalidat acte administrative cu privire la care nu aveau nicio competență de a se pronunța, creând reguli de drept proprii și au împiedicat repartizarea aleatorie a cauzei, cu consecința tergiversării soluționării acesteia și a accentuării riscului prescripției răspunderii penale;

Au stabilit săvârșirea de către terțe persoane (procurori) a unor infracțiuni, într-o cauză care nu-i privea pe aceștia, cu încălcarea tuturor regulilor care guvernează procesul penal;

Au încălcat în mod repetat dispozițiile privind redactarea în termenul legal a hotărârilor pronunțate (inclusiv în cazul unor hotărâri pronunțate în materia măsurilor preventive sau în alte cauze cu caracter urgent, depășirile înregistrate fiind mai mari de un an)”, arată Secția de procurori a CSM într-un comunicat.

CSM menţionează că Daniela Panioglu, care a făcut parte din completele care i-au condamnat pe Lucian Duță, fostul șef CNAS și pe fostul primar general Sorin Oprescu, a încălcat de mai multe ori Codul deontologic şi a mai fost sancţionată disciplinar, prin hotărâre definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 2018, pentru comportament inadecvat faţă de un coleg din complet, aceasta urlând, ţipând şi aruncându-i cu un dosar în cap în timpul deliberării.

În același timp, deși avea completul de judecată blocat de la repartizarea de cauze noi, doamna judecător a avut în mod constant o practică de a amâna succesiv pronunțarea în dosarele care îi reveneau spre soluționare, cu depășirea duratei maxime prevăzute de lege, în unele cazuri amânarea pronunțării fiind dispusă pentru intervale de timp mai mari de 8 luni, deși părțile au formulat cereri repetate de urgentare a pronunțării hotărârii (de exemplu, în unele cauze, pronunțarea a fost amânată succesiv de la data de 26.03.2021 la data de 03.11.2021).

În unele situații, amânarea pronunțării dispusă în aceste cauze a fost urmată de repunerea pe rol a dosarelor, după o amânare a pronunțării de 6 luni.

Hotărârea este supusă recursului.

Menționăm că, anterior, cu privire la doamna judecător Panioglu Daniela s-au reținut de mai multe ori încălcări ale Codului deontologic și a mai fost sancționată disciplinar, prin hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din anul 2018, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constând în adoptarea unui comportament inadecvat față de colegul de complet, aceasta urlând, țipând și aruncându-i cu un dosar în cap în timpul deliberării”, se mai arată în comunicatul CSM.

Daniela Panioglu și Alina Guluțanu sunt judecătoarele care l-au condamnat pe fostul șef al Casei  Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duță, la şase ani închisoare pentru corupţie. El a fost găsit vinovat că a luat mită 6,3 milioane de euro pentru implementarea cardului de sănătate și a sistemului informatic unic integrat (SIUI) al asigurărilor de sănătate din România.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
A DISPĂRUT comoara României. Totul a ajuns la STRĂINI
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Sărbătoare mare în familia Ancăi Țurcașiu! Vedeta a devenit bunică: ”Sunt cea mai fericită de...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
DESCOPERĂ.ro, cel mai citit site de Educație și Știință și Tehnologie din România!
×